Reprezentanta Anita in Romania pentru informatii si comenzi suna la: 0372 681 011 anita-lenjerie.ro

Faceti cunostinta cu ‘‘Familia ANITA‘‘. Azi, Sidonia Barbu, de la “Donis” din Brasov

Sidonia Barbu a avut si are o viata rupta parca din filme. Cei care o cunosc nu stiu ce sa admire in primul rand la ea, puterea de a munci, dorinta de a face bine sau incapatanarea cu care nu se lasa pana nu aranjeaza lucrurile asa cum crede ea ca e mai bine.
La 50 de ani a terminat o facultate, asta dupa ce daduse examenul de bacalaureat in aceeasi serie cu fiica ei. Iar magazinul Donis, in materie de produse tehnico-medicale, este prima optiune pentru orice brasovean. Cu o ambitie iesita din comun Sidonia Barbu a creat un centru magnet cu magazinul sau. Pe scurt, e genul de om care in timpul unui viscol care paralizeaza o zona intreaga vede deja ziua in care cantitatea imensa de zapada cazuta e topita! La Anita ne place teribil tipul acesta de oameni asa ca nu exista mandrie mai mare ca cea in care afirmam ca ne bucuram ca a ales sa faca parte din familia noastra. Sidonia de la Donis

Asadar, simplu, pentru voi, doamna Sidonia Barbu.

Ce inseamna familia Anita pentru dumneavoastra? Cum a inceput aceasta aventura?

Sidonia Barbu: Pe 23 aprilie 1993, la Donis, am lansat activitatea pentru ingrijirea bolnavilor. Din acel moment am avut parte doar de provocari. Intre acestea si consilierea doamnelor ce au trecut printr-o mastectomie. Era evident ca trebuia sa avem si proteze externe de san si lenjerie speciala.

Sidonia Barbu, cum altfel… doar un exemplu pentru noi toti


La inceput am avut diverse marci, tot germane. Pregatirea am facut-o in Germania, la Festerling si la Ludwig Bertramm GmbH. Fiecare instruire mi-a fost de mare folos.
Apoi am cunoscut marca si familia Anita. In acel moment am renuntat la toate celelalte marci. Pentru mine a fost o revelatie. Am recunoscut imediat calitatea, portofoliul variat care acopera toate necesitatile femeii. Posibilitatea de personalizare si, mai ales, grija cu care am fost instruiti.
Am fost invitata la sediul firmei Anita, la Kufstein. Am vizitat fabricile de productie de proteze de san si de lenjerie de corp. Am vazut procesul de productie, de la primirea si pregatirea materiei prime pana la finisare, ambalare si expediere. Iar sesiunile de instruire au fost pentru mine foarte importante. Acolo am deprins multe aspecte necesare pentru identificarea produsului potrivit fiecarei cliente. Sidonia de la Donis

Care e cea mai frumoasa amintire de pana acum, din “Epoca Anita”?

Sidonia Barbu: Ar fi doua. Vizita la Kufstein, acasa la ANITA, dar si momentele cand se intorc clientele noastre. O fac pentru a-si mai cumpara un accesoriu si imi spun cat de multumite sunt de serviciile si de produsele noastre.

Ce voiati sa deveniti cand erati mica?

Sidonia Barbu: Nu prea aveam vise. Cunosteam munca campului si viata de la tara. Dupa terminarea clasei a opta mama m-a pus sa aleg intre Scoala Profesionala Electroprecizia si Scoala Profesionala de Comert. Am ales sa devin vanzatoare la sectia textile-incaltaminte. Mi-am completat studiile odata cu copiii mei. Am dat bacalaureatul in aceeasi perioada cu fiica mea. Facultatea am terminat-o la varsta de 50 de ani. Abia atunci mi s-a indeplinit visul pe care l-am avut in timpul scolii profesionale. M-am dezvoltat pe parcurs.

Care e lucrul pe care ceilalti il inteleg in general pe dos, la dumneavoastra?

Sidonia Barbu: Cei mai multi se intreaba de ce mai lucrez, cu toate ca am intrat in pensie, si de ce mai invat. Parerea mea este ca suntem datori sa cream si sa ne dezvoltam cat timp traim. Da, pe multi ii deranjeaza felul meu de a gandi progresist si tineresc.


Sidonia Barbu, intotdeauna pregatita pentru ceva nou

Care e calitatea cu care va mandriti cel mai mult?

Sidonia Barbu: Sa-i ajut pe altii.

Care sunt cele mai aprige trei dorinte pe care vi le-ati dori implinite si de ce?

Sidonia Barbu: Trei ati spus? Iata-le! Doresc sa le transmit urmasilor mei dorinta de a invata, de a visa si de a face lucrurile necesare pentru indeplinirea visurilor lor.
Vreau sa pot ajuta in continuare cat mai multe persoane sa se simta bine si sa arate bine.
Iar pentru toate acestea imi doresc sa raman sanatoasa! Sidonia de la Donis


Fetele Anita de la Donis. Un trio de succes. Tabi, Lenu si Sidonia.

Care e cea mai mare realizare a vietii dumneavoastra de pana acum?

Sidonia Barbu: Am invatat continuu. Am devenit omul care sunt acum, si continui pe acelasi drum.

Aveti vreun regret?

Sidonia Barbu: Ca am invatat prea tarziu sa spun si NU! In viata trebuie sa stii sa pui limite.

Ce carte cititita a ramas in topul aprecierilor dumneavoastra?

Sidonia Barbu: “Mizerabilii” de Victor Hugo. Concluzia acestei capodopere e clara. Oricat de grele ar fi conditiile vietii si oricat de aprigi dusmanii tai, poti sa biruiesti. Orice vis maret poate fi atins sau mai bine zis realizat. In acelasi timp te invata sa nu ai asteptari de la nimeni.

Cine e persoana din viata dumneavoastra cu care puteti discuta orice subiect?

Sidonia Barbu: Eu insami!

Care e cel mai nebunesc lucru pe care l-ati facut in ultimul an?

Sidonia Barbu: Am mers la magazin in timpul lockdown-ului, cand toata lumea statea acasa. Eram singura pe strada, cu doi politisti, care m-au intrebat de ce sunt pe strada. Le-am aratat adeverinta de deplasare si mi-am facut treaba.


Daca ar fi sa schimbati orasul in care traiti acum unde v-ati muta si de ce?

Sidonia Barbu: Puerto Rico! Acolo este cald tot timpul anului, oamenii sunt bine dispusi, se aude muzica si se danseaza. Copiii isi fac temele pe malul oceanului. Este o atmosfera de concediu in tot timpul anului.

Credeti in destin? Sau in oameni?

Sidonia Barbu: Cred in oameni. Destinul ni-l facem noi.

Daca ati putea rescrie o pagina din viata dumneavoastra ce ati face?

Sidonia Barbu: As fi ales sa nu retrag prima actiune de divort.

Ce asteptati de la 2021?

Sidonia Barbu: De la anul 2021 in sine nu am asteptari. Dar am planuri de dezvoltare personala, de dezvoltare a afacerii, de ridicare a satisfactiei clientilor. Si mai gasesc eu si altele!

La Anita suntem siguri ca asa va fi. O persoana atat de pozitiva, cu atat de multa dorinta de a trai frumos si a transmite asta si celor din jur este doar demna de admiratie. Iar noi asta facem.

La Anita o admiram si o sustinem zilnic pe doamna Sidonia Barbu.

Cei interesati sa o cunoasca o pot face la magazinul “Donis” – o anagrama a prenumelui sau – din Centrul Vechi al Brasovului.

Puteti ajunge pana acolo cu masina pana la Livada Postei sau la Parc. De asemenea, puteti folosi oricare mijloc de transport in comun ce ajunge in aceleasi zone. Din oricare aceste puncte urmeaza o plimbare pe jos ce-ti poate oferi ocazia de a redescoperi, cum spune Sidonia, “istoria relaxanta a orasului de sub Tampa”.

Magazinul e deschis intre orele 10.00 si 18.00, de luni pana vineri, si intre 10.00 si 14.00, sambata. Adresa exacta este strada Piata Enescu nr.11, dar intrarea se face din “Michael Weiss” nr. 18.

Cei care doresc amanunte suplimentare despre magazinul Donis le pot obtine fie la www.donis.ro, pe email la contact@donis.ro, fie la numarul de telefon 0268.410.438.

Lasă un răspuns