Doamnelor si domnisoarelor, exista voci autorizate care sustin ca aproape intreaga istorie a lenjeriei ar putea fi in fond definita ca o poveste despre lenjeria modelatoare. Iar totul ar pleca inca de demult, din perioada culturii antice greco-romane, cand la moda erau talia naturala si tesuturile largi si vaporoase. Istorie
In fond, sustin aceleasi voci avizate, ideea de “a sculpta” corpul cu ajutorul modei a aparut mult mai tarziu, in Evul Mediu. Iar principalul eveniment care a dus la crearea lenjeriei modelatoare a fost insasi aparitia croitoriei. O indeletnicire care are trecut pe certificatul sau de “botez” secolul al XIII-lea.
Croitoria a determinat trecerea de la imbracamintea larga sau de la tunica la tinutele care scot mai mult in evidenta formele corpului. Dintr-odata, hainele pentru femei, dar si cele pentru barbati, au inceput sa fie mai stramte. Evidentiau conturul si formele corpului uman. Iar toate astea au dus, aproape inevitabil, la aparitia conceptului de control al siluetei. Istorie
Initial, moda noua din imbracaminte s-a tradus prin aparitia corsetelor, cusute stramt sau stranse cu sireturi.
Pelicula “Pe aripile vantului”, turnata aproape de mijlocul secolului trecut, aduce in prim plan o secventa legata de maniera in care corsetul era inca la moda in America de Nord, in plin secol XIX.
Ulterior rochiile femeilor au fost impartite in doua articole vestimentare separate, adica in fusta si corset. Cele din urma au inceput sa fie intarite cu clei, trestie, oase, lemn sau sfoara intarita. Adica o gama usor exotica de instrumente ajutatoare. Usor, usor, toata aceasta structura suplimentara a fost introdusa sub imbracaminte, transformandu-se, in timp, in corset.
Francezii au fost cei care au dus conceptul de corset mai departe.
Tot ei au ales sa exagereze idealul unei talii subtiri. Ba chiar foarte subtiri! Aproape nimeni nu-si mai aduce aminte de epoca de acum trei sute de ani in care anumite oase de balena erau mai populare decat trestia in sustinerea unui corset considerat foarte performant pe atunci. Istorie
Insa corsetele au fost la moda pana la Revolutia Franceza din 1789! Sigur, nu au disparut imediat, ca prin farmec! Din secolul al XIX-lea linia taliei la rochii s-a ridicat pana sub bust. A adus astfel in prim plan ceea ce avea sa se numeasca “stilul empire”. Tot ce era asociat cu Vechiul regim, inclusiv corsetele, fustele largi cu crinolina si taliile anormal de subtiri, erau privite cu multa suspiciune.
Doar ca istoria e plina de povesti cu talc.
Asa ca perioada anti-corset nu a durat prea mult. La mijlocul secolului al XIX-lea aparea corsetul scurt, asemanator cu sutienul cu banda lunga, care se axa pe ridicarea bustului, in dauna modelarii taliei.
Intre 1830 si 1860 s-a impus talia subtire, pe care o asociem corsetelor cu o tehnologie usor revolutionara. Si asta fiindca au propus mici inovatii tehnologice. Copcile permiteau strangerea mai puternica cu ajutorul snururilor, sau balenele metalice. Astfel mentineau corsetul rigid si inchis pe durate lungi de timp.
La finele secolului al XIX-lea, corsetaria avea ca varf de gama un produs in forma de “S”. Acesta impingea bustul mult in fata si soldurile in spate, transformandu-le pe bietele noastre inaintase in femei cu piept de porumbel.
Dupa Primul Razboi Mondial (1914 – 1918), moda pentru doamne s-a transformat iar.
Corsetele deveneau usor, usor un fel de jupe modelatoare. Se axau pe partile inferioare ale corpului, cu accent pe modelarea soldurilor. Aparitia sutienelor si raspandirea lor faceau ca bustul sa nu mai intre in raza de actiune a corsetelor.
Dupa o alta generatie, faimosul creator francez de moda, Christian Dior, debuta cu colectia “New York”. Aceasta propunea atat pernute pentru solduri, cat si corsete. Moda de tip clepsidra revenea astfel in prim plan. “Vaduva vesela”, “talia de viespe” sau corsetul cu sutien, spuneti-i cum doriti, erau iar la mare cautare! Istorie
Insa epoca anilor ’60, atunci cand fustele si rochiile “au intrat la apa” si au aparut strampii, au eclipsat iar jupele modelatoare. Atunci s-a nascut ideea de corp ferm natural, fara niciun fel de elemente ajutatoare externe. Iar purtarea de lenjerie modelatoare si grea pe sub haine a cazut iar in desuetitudine. Istorie
Insa lenjeria modelatoare nu a disparut complet.
S-a adaptat vremurilor si a devenit mult mai flexibila. In prezent, se poarta articole de imbracaminte tubulara, adesea croite fara cusaturi, menite sa insele privirile insistente, mai ales cele masculine, care pot lesne aprecia ca nu porti lenjerie modelatoare pe dedesubt!
Scopul a fost si a ramas acelasi.
Sa influenteze propria silueta, fara a crea insa una complet diferita!
Descoperirea si utilizarea unor fibre speciale, precum spandexul si nailonul, au facut ca lenjeria modelatoare sa fie mai trainica decat fusese pana atunci. In fapt, corsetele continua si azi sa fie purtate de catre o anumita nisa de entuziaste. Bustierul si “vaduva vesela” reprezinta alegeri populare pentru diverse evenimente publice, inclusiv nuntile in formatul lor modern.
Singura diferenta notabila intre ieri si azi e ca prezentul ne ofera mult mai multe optiuni. Dar si privilegiul, fara egal, de a alege si de a purta mereu ceea ce ne place!