Pietricica si stanca

“Imi aduc foarte bine aminte ce zi frumoasa de vara era! Soarele incalzea oceanul albastru si rece, iar noi ne plimbam pe aleile parcului plin de vegetatie luxurianta si flori tropicale. Eu si sotul meu am remarcat de multe ori ca suntem foarte norocosi ca locuim in acest paradis. ‘‘Ciupeste-ma, sa stiu ca nu visez‘‘, glumeam intre noi. Era frumos si cald, dar tot aveam din cand in cand senzatia ca inghet de frig. Priveam pierduta dupa navele ivite la orizont. Oare vaporul meu unde era? De ce naufragiasem? Reprezentanta Anita

La un moment dat am ridicat o pietricica de pe plaja. ‘‘Uite, iubitule, o pietricica. Eu sunt o pietricica! ‘‘.‘‘Inceteaza, mi-a taiat el brusc elanul, nu esti o pietricica‘‘, a sunat replica.

Eu insa am dat din cap si i-am repetat ca sunt o pietricica. Atunci s-a aplecat, a ridicat o piatra ceva mai mare si a pus-o langa pietricica pe care i-a aratasem mai devreme.

‘‘Uita-te bine, acum esti o stanca! Stii bine ca ai mai invins o data boala!‘‘. Reprezentanta Anita

E greu sa descriu ce simteam – as fi vrut sa fiu cu el, dar in acelasi timp voiam sa fiu si singura. Voiam sa plang. Sa stau si sa plang, sa-mi plang nenorocirea ce mi se intampla in nou. In plus, voiam sa ma gandesc la mama mea. Care murise cu 30 de ani in urma, rapusa de cancer mamar. Pe vremea aceea aveam putin peste 20 de ani si toata viata in fata. Imi aminteam cum am asistat la transformarea unei femei aparent sanatoase intr-o umbra vlaguita de viata. Am asistat neputincioasa la tot acest spectacol, cel mai trist din viata mea. Stateam langa patul ei si o indopam cu medicamente, pentru ca, la un moment dat, sa-l aud pe medic spunandu-mi ca ar fi mai bine pentru noi toti ca mama sa moara in cateva zile, fiidca suferea si suferise enorm. Lenjerie Anita

M-am gandit la chipul ei frumos si m-am imaginat pe mine. Imi transmisese genele datorita careia ma pot numi o femeie frumoasa, dar si genele care indica o predispozitie spre cancerul la san. De ce trebuie sa fim binecuvantati si blestemati in acelasi timp! In plus, nu-mi venea sa cred ca ma imbolnavisem din nou… Reprezentanta Anita

Aveam putin peste 50 de ani, dar mi se parea ca arat ca cineva de nici 40. Cu doar cateva saptamani in urma un pusti ma fluierase admirativ, spunandu-i partenerului sau de discutie ca arat precum Goldie Hawn. M-am simtit flatata! 

Si acum? Oare ce fel de diavol isi poate nenoroci victimele fara ca acestea sa stie ce li se intampla, tocmai cand arata si se simt cel mai bine?!

Cand, dupa 14 ani, m-am reintalnit cu medicul oncolog ce-mi salvase viata candva, am izbucnit in plans. Nu m-am putut opune firii omenesti de a-l intreba, aproape din prima clipa, daca va repeta minunea…

Doctorul m-a luat in brate si incerca sa ma linisteasca, desi vestile nu erau deloc bune. Urma sa fac o mastectomie, urmata de o reconstructie. Lenjerie Anita

Paradoxal, am realizat imediat ca cine se trezeste bolnav de cancer devine expert in rahatul asta intr-un timp foarte scurt. Daca medicul iti va spune ceva de genul ‘‘inca nu e foarte clar‘‘, atunci, de fapt, totul e foarte, dar cat se poate de clar: e vorba despre cancer!

Dupa ce faceam operatia trebuia sa ma decid si in legatura cu chimioterapia.

‘‘Dar daca nu vreau sa fac nimic? Care vor fi consecintele? ‘‘, l-am intrebat pe oncolog.

Raspunsul a fost dezarmant de simplu: ‘‘Nu mai exista consecinte!‘‘.

Dupa confirmarea diagnosticului si stabilirea schemei de tratament, toate astea durand intre 15 iulie si 15 septembrie, urmate pana la 31 decembrie de chimioterapie, m-am intors alaturi de sotul meu pe plaja de unde pornisem. Inca aveam in buzunarul bluzei pietricica si piatra ceva mai mare pe care le simteam deseori ciocnindu-se una de alta…

Cand a venit momentul sa plec la spital, am plans in bratele lui. Sotul meu se mobilizase ca nimeni altul si devenise cel mai inflacarat sustinator al meu. A vorbit cu toti medicii din lume, a facut rost de toate fisele mele medicale, a citit toate articolele de specialitate  de pe internet, si multe altele. Inainte de operatie l-am rugat sa-mi aduca bucata de piatra mai mare. Imediat a bagat mana in buzunar si a scos-o zambind.

‘‘Nu la asta ma refeream, prostutule!‘‘. Ma privea fara a intelege. ‘‘Ma refer la tine, la adevarata mea stanca‘‘.

‘‘Stanca‘‘ mea are 1,82 metri in inaltime, par brunet ondulat (pe care i l-am invidiat in fiecare zi pe tot parcursul chimioterapiei, dar va rog sa nu-i spuneti) si are exact dimensiunile necesare pentru ca imbratisarea lui sa fie la fel de confortabila ca cea a unui imens urs de plus. El este stanca mea. Stanca de care are nevoie viata mea!” Reprezentanta Anita

 (adaptare dupa una dintre povestile adevarate incluse in volumul ‘‘Supravietuitoare ale cancerului de san‘‘ aparut la Editura Litera)

P.S. Zilele acestea va vom propune o noua povestire inspirata dupa un caz real. Intre timp, acelea sau aceia dintre dumneavoastra care nu au uitat ca Mos Craciun se pregateste sa ne viziteze, mai ales ca el e singurul de pe aceasta planeta ce nu are nevoie de nicio declaratie pe propria raspundere pentru a calatori in vremurile astea, pot alege un cadou de suflet de pe  www.anita-lenjerie.ro! Tuturor, sarbatori fericite!